M., Slash si fum

Mi-am terminat ultima tigara cu M. Mi-a zambit melancolic (o premiera, el zambea foarte rar ; poate voia sa ma faca sa ma simt speciala?) si mi-a spus ca nu-i nimic, incepem alt pachet maine. Vrea sa-mi spuna si partea a doua din trilogie.
Stiu ca povestea lui a mai fost filtrata de alte minti si-a trecut prin multe suflete pana la mine, dar cumva, are un parfum deosebit. E ca si cum as inspira pentru prima oara briza din vama. E precum prima gura de bere, sau primul fum ajuns in plamani. Ma uit la el si-l inspir adanc. Am stins tigara impreuna, cat pe ce sa-l ard si pe el. Dar nu cred ca l-ar fi deranjat. Are un chip tanar in spatele caruia se ascunde sufletul unui demon batran. E fermecator, indiferent si cumva universul se invarte in jurul lui. Ma intreb, daca asta e impresia mea de astazi, oare maine ce voi simti? L-as scoate la o bere cu Vicky, Coco si Tedy. Probabil ar aduce-o si pe R. Oare ce-ar iesi?
Multi vor o poveste intre M si Vicky. Eu cred c-ar fi precum apocalipsa. Ceva mindfuck, de neoprit, care ar zgudui cititorii, lumea, probabil intreaga planeta. S-ar consuma unul pe altul pana n-ar mai ramane nimic. Si tot n-ar fi de ajuns. Universul s-ar inchina in fata lor. Perechea letala, indragostitii de prezentul vietii, cu cuttere la ei.
Mi-a placut de M. Mult.Mi-a resuscitat o parte din mine pe care o credeam moarta de ceva vreme. E precum o melodie de-a lui Slash care vine in playlist fix in momentul cand vrei sa renunti la alergat. Nu mai ai aer, vrei sa te opresti, ai privirea incetosata si apoi, cumva, il simti in vene, iti calmeaza ritmul inimii si-ti da un sut in fund sa mergi mai departe. Te ridica de pe asfaltul prafuit, te scutura de ganduri si-ti intinde o tigara. Si viata parca are iar sens. Merita sa te mai trezesti pentru inca o dimineata gri.
Mi-am regasit fragmente din mine in povestea lui M. Vama la Pirati, cu pizde proaste si aer fumat, realismul singuratatii pe care il resimte adesea, relatiile cu R. / B. , pana si cu D. Profunzimea lui filozofica, sentimentele de love/hate pentru Zeita, pasiunea si inocenta lui. Da, da, are si picaturi de inocenta, combinate cu latura letala. Este un intreg perfect, dragul de M. 
Eu nu scriu review-uri normale. As putea, insa prefer sa ma pierd in cuvinte si trairi. Oricine o poate lauda pe Cristina pentru structura frazelor, firul povestii si constructia complexa a personajelor. Eu prefer sa-i spun ca mi s-a cuibarit in suflet, impreuna cu Vicky, Tedy, Aneke, Alexandra si glimpsuri ocazionale de Gigi.
M., te astept maine.
Daca nu aveti habar despre ce boscorodesc aici, precum o pustoaica indragostita si fumata, take a look here .
Love,
B.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s