iar

Cateodata-mi apare melancolia pe buze,

sau tristetea in privire,

dar din cand in cand se mai strecoara si apatia printre coaste.

E atat de subtila ca nici n-o simt

pana nu se instaleaza cu totul si-mi aplatizeaza pieptul,

imi blocheaza simtirile si-mi trimite emotiile la plimbare –

in parc sau pe bulevard.

Pleaca si tristetea o data cu ele, suspinand adanc, de mana cu melancolia,

care o trage cu-n suras amar si ma priveste printre gene.

Dar niciuna nu sufla un cuvant,

nu mai e loc de vorbe sau soapte,

nu mai e rost de nimic.

Totul e acaparat de firele ei lungi de par matasos,

letargia frumoasa si calda, ca o boare de vara,

racoaroasa precum adierea unei dimineti de toamna,

ce ma impresoara ca o patura pufoasa,

si ma apara de mine, ce-i al meu si ce-i al tau, al vostru si-al lor.

Totul e de prisos, mai putin scrisul –

literele negre pe fundalul alb,

scrijelite cu degete amortite.

Doar.

Atat.